Un accident s-a produs în această dimineață, în zona sensului giratoriu de la sediul Bancpost Focșani (intersecția străzilor Ștefan cel Mare, Gării, Tăbăcari). Din primele informații, un șofer ce venea pe Strada Tăbăcari a oprit pe axul drumului, în spatele Bancpost, și a semnalizat pentru a vira la stânga, într-o parcare. Atunci, pasagerul din dreapta sa, chiar tatăl șoferului, a deschis portiera cu intenția de a coborî. În acel moment a trecut un biciclist, acesta fiind acroșat cu portiera și doborât pe asfalt. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță. Și fostul viceprimar al municipiului Focșani, Bogdan Matișan, și-a făcut apariția în zonă, evenimentul petrecându-se în preajma casei sale. În urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului. Acesta a fost rănit ușor și transportat la Spitalul Județean. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentJandarmii montani – Misiune îndeplinită!
Articolul următorULTIMA ORĂ Două persoane au căzut într-o fosă